Archives for psihologie

Diferența între psihoterapia psihanalitică și psihanaliză

 

 

Există un dezacord între psihanaliștii și psihoterapeuții psihanalitici de seamă în ceea ce privește recomandările psihoterapiei psihanalitice. Kernberg (1981) de exemplu, spune că psihoterapia psihanalitică este indicată pentru maladiile psihice grave cu tulburări structurale ale Eului, spre deosebire de alții care spun că interpretările caracteristice acestei terapii pot avea efecte maligne asupra acestor persoane.

Diferența dintre psihanaliza propriu-zisă și psihoterapia psihanalitică este dată de diferențe de procedură din cele trei paradigme de bază:

 

1. Analiza sistematică și nesistematică a transferului – interpretarea transferențială trebuie să țină cont și de conflictele dominante din realitatea imediată.

2. Explicarea și interpretarea ca metode privilegiate de tratament.

3. Păstrarea neutralității tehnice – terapeutul nu trebuie să se lase implicat în înscenarea relațiilor obiectale arhaice.

 

În ceea ce privește frecvența întâlnirilor, în psihoterapia psihanalitică sunt necesare 2-3 chiar 4 ședințe pe săptămână, în timp ce în psihanaliză de 4-5 întâlniri sau chiar 6. Regresia nu depinde de frecvența întâlnirilor, totuși, ci de modalitatea de procedură.

În medie, psihoterapia psihanalitică durează tot 5 până la 7 ani, ca și psihanaliza, spune Kernberg, dat fiind că tulburările de personalitate cer mai mult timp pentru restructurare. El arată că în cazul tulburărilor severe și al celor cu tulburări de personalitate borderline se văd cel mai bine conflictele intrapsihice contradictorii.

 

Vointa-defectele ei

Vointa este cel mai inalt, complex, fragil si slab organizat nivel de reglare psihica a comportamentului uman, este actul voluntar care face sinteza dinamica a arheologiei organismului si a capacitatilor sale reflexive pentru a actiona intr-o realitate actual rationala si pentru a pune initiativele dincolo de ratiunea insasi.

Vointa se elaboreaza odata cu personalitatea si prin intermediul ei si de aceea ea este considerata ca o caracteristica a personalitatii in actiune. Vointa trebuie interpretata ca o functie care rezulta din integritatea si unitatea personalitatii, implicand participarea tuturor functiilor psihice si dobandind, prin aceasta, o functionalitate specifica de autoreglare si autodeterminare deosebit de importanta in autorealizarea personala.

Vointa inseamna si capacitatea de a amana sau inhiba diverse actiuni. Nota distinctiva a omului in raport cu animalul este capacitatea omului a-si intarzia, amana, suspenda, inhiba reactiile vitale, reflexele imediate. In acest mod, omul reuseste sa  nu se lase inrobit de mediul in care traieste si va alege in locul unei reactii explozive, instinctive, o reactie controlata, rationala, constienta.

Amanarea este capacitatea omului de a se opri din actiune tocmai pentru a deveni liber, pentru a cashtiga timp de reflexie, pentru a gasi mijlocul cel mai adecvat de ducere la indeplinire a actiunii. Amanarea nu constitue un simptom al unui deficit energetic ci un act stimulativ ale carui efecte benefice se vor  vedea mai tarziu pe parcursul actiunii. Orice obstacol este o provocare care mobilizeaza in organismul alarmat mai multe resurse decat o cale neteda, lipsita de dificultati. Amanarea il ajuta pe om sa-si realizeze scopurile complexe si indepartate, ii deschide calea propriei sale afirmari si expansiuni. Asadar, amanarea poate fi considerata si ca un echivalent al executiei actului volutiv si este o veriga a actiunii ce poate redeclansa si finaliza intrega actiune.

Pentru explicarea naturii vointei unii psihologi au recurs la deducerea ei din alte fenomene psihice, astfel formandu-se doua teorii:

a)      Teoria afectiva considera ca afectivitatea este aceea care il angajeaza plenar pe individ determinand aparitia actului volitiv. Caracterul actional al proceselor afective ca si momentul actualitatii lor sunt esentiale pentru vointa deoarece, sub aspect obiectiv, ele sunt traite in mod specific.

b)      Teoria intelectualista, considera fiecare fapta ca fiind voluntara in masura in care ea este rationala, dar aceasta conceptie este, fara indoiala, una reductionista confundand vointa cu alte fenomene de natura psihica care nu pot explica cum actele involuntare devin voluntare.

STRUCTURA ACTULUI VOLUNTAR este urmatoarea:

a)      Conceperea situatiei, stabilirea obiectivului ce urmeaza a fi realizat

b)      Deliberarea, trecerea in revista a solutiilor disponibile, inventarierea argumentelor “pro” si “contra”

c)      Decizia, retinerea unei singure varinte dintre cele disponibile

d)      Executia, traducerea in fapt a deciziei luate

PRINCIPALELE DEFECTE ALE VOINTEI SUNT:

a)      Defecte derivate din excesul de inhibitie se manifesta prin controlarea excesiva a fiecarui detaliu al actiunii si avem:

–        Suprainhibatul, fie nu ia hotarari, fie nu ajunge la o concluzie.

–        Indaratnicul, are un comportament rigid, lipsit de suplete, aparent plin de forta interioara, dar in realitate caracterizat printr-o slabiciune, deoarece individul este prea dependent de sine.

–        Incapatanatul, ignora utilizarea logicii.

–        Timoratul, asteapta ca evenimentele sa decida pentru el.

–        Scrupulosul, are temeri de ordin moral si se lasa in voia celor cu o vointa puternica.

–        Capriciosul, paraseste subit convingerile proprii si se le adopta pe cele adverse.

b)      Defecte derivate din deficitul de inhibitie– se intalnesc la persoanele care iau decizii rapide, extrem de instabile, desfasoara actiuni imprevizibile, se angajeaza in activitate dupa o prima impresie evaluand insuficient consecintele actiunilor intreprinse:

–        Versatilul, este lipsit de fermitate, nestatornic, are un compotament fluctuant.

–        Sugestibilul, nu reuseste sa se degajeze de influenta exercitata de cei din jur asupra lui.

c)      Defecte derivate din excesul de impulsiuni– se intalnesc la persoanele pe care un elan irezistibil le imping spre actiune:

–        Reactivul, se comporta ca un automat luand decizii reflexe.

–        Explozivul, dupa o oarecare inhibitie reactioneaza exploziv.

–        Emotivul, deciziile sale se supun intotdeuna emotiilor de moment.

Daniela D.

Managementul stresului

Ce este stresul?

Viata de zi cu zi a devenit tot mai plina de evenimente generatoare de stres, care pot fi atat negative, de exemplu : moartea unei rude apropiate, divort, concediere, faliment, inchisoare, conflicte familiale, parasirea caminului de catre copii, cat si pozitive: casatoria, castigarea unei sume fabuloase la loterie, castigarea unei competitii, luarea unui examen important, nasterea unui copil.

Conceptul de “stres” se leaga de numele lui Hans  Selye, cel care il defineste ca un sindrom general de adaptare si formuleaza primul model explicativ al mecanismelor de producere a acestuia. El considera stresul ca fiind un ansamblu de reactii fiziologice nespecifice prin care organismul raspunde factorilor agresivi si face distinctia intre:

  • Stresul pozitiveustres, faciliteaza performanta, este mobilizator al energiei fizice si psihice in situatii ca: pregatirea unui examen, participarea la o competitie sportiva;
  • Stresul negativdistres, apare cand o persoana este supusa unei situatii stresante pentru o perioada indelungata.

Cauzele aparitiei stresului:

[column width=”47%” padding=”6%”]

Externe:

– schimbari importante in ritmul de viata

-probleme financiare

– probleme maritale

-relatiile la locul de munca

-agenda de lucru incarcata

[/column]

[column width=”47%” padding=”0%”]

Interne:

-pesimismul

– perfectionismul

-asteptari nerealistice

-nesuportarea incertitudinii

-lipsa asertivitatii

[/column]

Cand apare distresul:

Este foarte important sa ne cunoastem limitele de functionare pentru a preveni si controla aparitia distresului. Simptomele de avertizare a depasirii eustresului si instalarii distresului pot fi grupate in:

[column width=”47%” padding=”6%”]

  • Simptome fizice: dureri de cap sau spate, ameteli, stari de voma, diaree sau constipatie, cresterea ritmului cardiac, marirea pulsului, raceli frecvente, pierderea apetitului sexual, dispnee.
  • Simptome emotionale: iritabilitate, schimbarea frecventa a dispozitiei, agitatie, imposibilitatea relaxarii, anxietate generalizata, depresie, izolare afectiva.

[/column]

[column width=”47%” padding=”0%”]

  • Simptome cognitive: memorie deficitara, atentie si concentratie reduse, ganduri automate negative, ingrijorari frecvente, capacitate de a rationa scazuta.
  • Simptome comportamentale: evitarea celorlalti, tulburari de comportament alimentar(bulimie, anorexie,mancatul compulsiv), folosirea in exces a alcoolului, tutunului, drogurilor, ticuri nervoase, dormitul prelungit sau privarea de somn.

[/column]

Cum facem fata stresului:

Managementul stresului implica schimbari la nivelul celor patru arii mentionate: fizica, emotionala, cognitiva si comportamentala. Printre cele mai comune metode mentionam:

  1. Tehnici de relaxare– atunci cand suntem confruntati cu situatii frustrante prelungite e necesar sa stim cel putin o tehnica de relaxare pentru a reduce efectul negativ al acestora.
  2. Meloterapie– ascultarea unei bucati muzicale relaxante poate avea acelasi efect ca si o tehnica. Sunt recomandate piesele de muzica clasica ale lui Mozart, Chopin, Beethoven, Enescu, Brahms, Bach, Strauss, Liszt, Mendelsson, Verdi, Vivaldi,  Ceaikovski si altii, dar si piesele lui Yanni (Nightingale, Harmonia, True Nature, Butterfly Dance)  , Mars Lasar ( Valley of giants, Yosemite Valley, Rapture),Mike Oldfield (Arrival), Oystein Sevag (White Wings, Evening, Forgiving, My heart, The door is open).
  3. Cresterea nivelului de inteligenta emotionala– ajuta la identificarea si gestionarea emotiilor negative, ca :furie, tristete, ura, teama, repulsie, la o intelegere mai buna a celor din jur si imbunatatirea relatiilor cu cei din jur.
  4. Cresterea asertivitatii – invata cum sa spui “nu”,cum sa nu te incarci cu sarcini nedorite si cum sa exprimi ceea ce simti fara a incalca spatiul psihologic al celuilalt si fara a deveni agresiv.
  5. Managementul timpului – atunci cand avem o agenda bine organizata care tine cont de posibilitatile noastre reale fizice si psihice, factorii de stres se reduc considerabil.
  6. Reformularea problemei: priveste problema cu care de confrunti dintr-un punct de vedere pozitiv, incearca sa obtii o imagine de ansamblu asupra ei si nu te focusa numai pe aspectul neplacut.
  7. Acceptarea lucrurilor pe care nu le poti schimba, cunoasterea limitelor proprii e semn de maturitate psihica. Nu are rost sa te lupti cu morile de vant si sa incerci sa muti muntii din loc, mai degraba invata sa-ti accepti limitele.
  8. Stilul de viata sanatos poate ajuta la reducerea impactului negativ al factorilor stresori in viata ta. Practica zilnic exercitii fizice timp de 30 minute, redu consumul de zahar, snacksuri si cafea, acestea cresc numai temporar nivelul energetic al organismului, dar au efecte daunatoare per ansamblu. O alimentatie bazata pe fructe si legume proaspete, evitarea prajelilor si a consumului de carbohidrati va duce la o rezistenta crescuta a organismului la efectele nocive ale stresului. Asigura-te totodata ca dormi suficient, nici prea mult, nici prea putin, in general 7-8 ore/ noapte. Privarea de somn creste iritabilitatea si starea de oboseala in cursul zilei si deci scade toleranta la frustrare.

Factori declansatori de stres negativ:

-o agenda de lucru supraincarcata

-relatii conflictuale in viata de familie sau cu prietenii

-divortul sau separarea-moartea unei persoane apropiate

-pensionarea-nesiguranta locului de munca-frustrari in evolutia carierei

-agresarea verbala sau fizica-schimbarea locului de munca, orasului, tarii

-critica distructiva repetata din partea unor persoane apropiate( sot, sotie, prieteni) sau a sefului

-finalizarea studiilor( examenele de bacalaureat, licenta, dizertatie, doctorat)

-ipoteca pe locuinta in conditiile unui serviciu nesigur

-restructurari frecvente la locul de munca si posibilitatea pierderii slujbei

-intrarea in somaj si altele.

Dezvoltare personala

 

 

 

Ce  este  dezvoltarea  personala?

A te dezvolta personal inseamna in primul rand a invata sa te cunosti pe tine insuti (cunoastere ce presupune recunoasterea atat a calitatilor cat si a slabiciunilor), precum si invatarea de noi strategii de gestionare a situatiilor frustrante, generatoare de disconfort psihic sau fizic.  Dezvoltarea personala poate presupune atat schimbari la nivelul afectiv ( o mai buna gestionare a emotiilor, sentimentelor, pasiunilor), cat si cognitiv (imbunatatirea gandirii, imaginatiei, limbajului) si comportamental.

Carl Jung este cel care aduce o contributie importanta la conceptul de dezvoltare personala prin introducerea notiunii de individuare,  procesul prin care o persoana descopera o anumita identitate a “Eu-lui”, un proces de cunoastere, dezvoltare si optimizare a celor mai ascunse potentialitati si capacitati umane, de constructie si reconstructie a personalitatii, proces care dureaza toata viata.

“Omului care nu relationeaza îi lipseste întregirea, pentru ca o poate atinge doar prin suflet si sufletul nu poate exista fara cealalta parte a sa pe care o gaseste întotdeauna într-un “tu”…

…relationarea cu Sinele este in acelasi timp relationarea cu aproapele tau omul si nimeni nu poate relationa cu altul atata vreme cat nu este în relatie cu sine însusi”. (Carl Jung,  “Psihologia transferului”)

Care  sunt  scopurile  dezvoltarii  personale?

  • Cresterea capacitatii eu-lui de a se dezvolta, de a intra in relatie cu Sinele, de a deveni constient de natura sa creativa, dar si de povara si responsabilitatea existentei.
  • Maturizarea psihica prin cresterii autonomiei; fiecare persoana devine o fiinta autonoma,deci detasata de complexele parentale si de ceea ce este expectat în social, responsabila de propriile decizii.
  • Eliberarea de constrangerile inconstientului si ale  tuturor normelor si rolurilor internalizate in decursul vietii prin raportarea la cerintele altora si nu la nevoile personale.
  • Integrarea armonioasa a tuturor aspectelor personalitatii si o mai buna relationare cu sine insusi si cu ceilalti.

Teme abordate in sedintele de dezvoltare personala:

-imagine de sine, stima de sine, incredere in sine;

-dezvoltarea inteligentei emotionale;

-cum sa-ti descoperi si dezvolti aptitudinile;

-mecanisme de coping la stressul din viata cotidiana (familiala si sociala);

-comunicarea asertiva versus agresiva in familie/cuplu, serviciu, societate;

-cum sa scapam de timiditate;

-medierea si rezolvarea conflictelor;

-managementul timpului;

-motivatia interna si externa;

– cum sa-ti dezvolti creativitatea;

-empatia: ce inseamna si cum o dezvoltam;

-cultivarea unei atitudine proactive;

-cum sa reusesti in ceea ce-ti propui (recunoasterea si mobilizarea resurselor interne);

-valorizarea proprie si a celorlalti, etc.

Sedintele de dezvoltare personala pot fi individuale sau in grup, numarul maxim de participanti intr-un grup fiind 6.

 

.