Archives for gandire

Caracteristicile psihologice ale gândirii

GÂNDIREA– este un mecanism psihic de prelucrare secundară a informației și ocupă un rol central în psihologie. Intră în categoria activităților finalizate prin sarcini și presupune o serie de operații specifice:

-interpretarea situațiilor

-evocarea informațiilor pertinente

-producerea informațiilor

 

Centralitatea gândirii:

  • Gândirea este cea mai importantă  trăsătură distinctivă a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoașterii logice, raționale.
  • Gândirea produce modificări de substanță ale informației cu care operează, face saltul de la neesențial la esențial, de la particular la general, de la concret la abstract, exterior-accidental la interior-invariabil.
  • Gândirea antrenează toate celelalte mecanisme psihice în realizarea procesului cunoașterii cognitive, afectiv-motivaționale și volitiv-reglatorii.
  • Gândirea orientează, conduce, valorifică maximal toate procesele și funcțiile psihice, are rolul de stat major. Datorită gândirii, percepția devine observație, comunicarea informațională dobândește înțeles, se dezvoltă memoria logică, voința își precizează scopurile pe baza predicției. 
  • Gândirea are capacitatea de a-și reintroduce propriile produse (idei, teorii, concepții) în circuitul informațional , devenind un declanșator al unor noi procese intelectuale. 

 

Definițiile gândirii:

  1. Psihologia tradițională dă o definiție de tip descriptiv-explicativ: procesul psihic de reflectare a însușirilor esențiale și generale ale obiectelor, fenomenelor, relațiilor dintre acestea, în mod mijlocit, generalizat, abstract și cu scop, prin intermediul noțiunilor, judecăților raționamentelor. 
  2. Psihologia contemporană recurge la o definiție operațională: un sistem ordonat de operații de prelucrare, interpretare și valorificare a informațiilor, bazat pe principiile abstractizării, generalizării și anticipării, subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din mulțimea celor inițial posibile. 

Richard Meyer se referă la 3 ipostaze ale gândirii:

  • Gândirea este cognitivă, dar este inferată în comportament.
  • Gândirea este un proces care implică o manipulare sau un set de operații asupra cunoștințelor din sistemul cognitiv.
  • Gândirea este direcționată și rezultă în comportamentul care rezolvă o problemă sau este orientat către soluții.

Caracteristicile psihologice ale gândirii:

  1. Caracterul informațional -operațional. Gândirea este un mecanism de prelucrare, interpretare și evaluare a informațiilor. Ea izolează generalul și necesarul, reproduce relațiile obiective, le construiește, anticipează posibilul și introduce relații noi pe baza anticipării, este o conectare și o corelare a informației prin categorizare și esențializare. 
  2. Caracterul mjlocit. Gândirea este mediată de informațiile stocate în memorie și evocate cu ajutorul acesteia. Cel mai pregnant este mijlocită de limbaj, care apare în dublă ipostază: ca instrument de exteriorizare a produselor gândirii și ca mijloc de asimilare, de preluare din afară a informațiilor. Gândirea este mediată și de propriile produse: asociații mintale, scheme și constructe mentale. Nu este doar mijlocită, ci multi-mijlocită.
  3. Caracterul mijlocitor. Gândirea mijlocește și influențează toate celelalte procese psihice, contribuind la accelerarea funcționalității și sporirea eficienței lor.
  4. Caracterul acțional– constă în schițarea mintală a acțiunilor: spre deosebire de animal, omul poate imagina și confrunta mintal încercările fără a le executa efectiv.  Gândirea izvorăște din acțiune și se finalizează cu ea și are funcție de comandă și control asupra desfășurării acțiunii.
  5. Caracterul finalist. Omul își stabilește scopul nu în timpul desfășurării activității, ci cu mult înainte de a trece la executarea ei. Când gândirea s-a finalizat într-o idee, se trece la raționalizarea ei. Omul nu gândește doar de dragul de a gândi, ci cu dublu scop: fie pentru a-și declanșa, organiza și optimiza propria activitate, fie pentru a justifica prin explicații și argumente acțiunile deja săvârșite. 
  6. Caracterul multidirecțional. Gândirea se întinde pe toate cele trei dimensiuni temporale. Mihai Golu (1976) spune că gândirea folosește informația despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui, integrează informația despre trecutul și prezentul obiectului pentru a determina (prevedea) starea lui în viitor. 
  7. Caracterul sistemic. Gândirea conține elemente structurate ierarhizate, între care sunt posibile o multitudine de combinații, fapt care îi asigură autoreglabilitatea. Ea poate fi redusă la un sistem cibernetic, deoarece dispune de toate cele 3 categorii de mărimi ale sistemului: a. mărimi de intrare (întrebări, probleme); b. mărimi de stare (mulțimea transformărilor informaționale); c. mărimi de ieșire (răspunsuri și soluțiile formulate). Mărimile de ieșire le controlează și reglează pe cele de intrare, asigurând conexiunea inversă. Relațiile dintre intrare și ieșire pot fi de tip determinist sau probabilist. 
  8. Caracterul hipercomplex provine nu doar din multitudinea și varietatea mărimilor implicate în realizarea lui, ci și din multitudinea și varietatea legăturilor dintre aceste mărimi. 

Limbajul nostru cel de toate zilele

Ce este limbajul?

Pe scurt, mijlocul prin care ne exprimăm gândurile. El nu este, totuși, singurul mijloc, deși este cel mai important.
Folosirea limbajului implică două procese la fel de importante:
1. producerea – transpunerea efectivă a unui gând într-o propoziție;
2. înțelegerea- procesul prin care atașăm un înțeles sunetelor care formează cuvintele, urmată de combinarea cuvintelor pentru a forma o propoziție/frază și apoi extragerea înțelesului din ea.

Dacă luăm în considerare evoluția ontogenetică a omului, constatăm că limbajul este în strânsă unitate cu gândirea. La naștere și în perioada imediat următoare, copilul mic are o capacitate redusă de gândire, ca atare și limbajul este slab dezvoltat. Pe măsură ce copilul crește se produce i dezvoltarea și diversificarea limbajului cu toate formele sale: monolog, dialog, limbaj colocvial, scris și intern.

La nivelul personalității individului, limbajul este considerat un indicator cert al capacității intelectuale; se urmărește bogăția vocabularului, corectitudinea gramaticală, flexibilitatea gândirii, coerența, cursivitatea logică. În același timp, dovada înțelegerii, deci a funcționalității gândirii, nu se poate face decât prin intermediul verbalizării ideilor. De asemenea, prin intermediul cuvintelor putem determina pe cineva să se mire, să viseze, să mediteze, să se infurie, să se bucure, să se intristeze, etc…..adică putem modifica dispoziția persoanei respective.

Funcțiile limbajului:

1. Funcția expresiv-emoțională prin care se obiectivează trăirile unei persoane.
Pentru a încerca să ne explicăm puterea cuvintelor de a transmite emoții sau de a modifica starea emoțională a unei persoane, putem pleca de la urmatoarele premise:

-pentru a fi înteles, fiecărui cuvânt trebuie să îi fie asociată o imagine mentală;
– cuvintele trebuie să aibă aceeași semnificație atât pentru vorbitor, cât și pentru ascultător;
-în afară de sensul propriu-zis, cuvintele aduc o informație paralelă despre cel care le folosește: gradul de cultură, profesia, vârsta, sexul etc…cu cât mai bogat este vocabularul cuiva, cu atât este mai bogată experiența care poate fi transmisă.
daca un cuvânt se referă la o stare emoțională, pentru a fi înțeles el trebuie să fie asociat cu starea respectivă, dar această relație poate fi parcursă și în sens invers;
-limbajul este influențat de gândire, dar și gândirea de limbaj; pentru a proba aceasta, vă propun un exercițiu simplu:

Pasul 1: căutați între cuvintele pe care le folosiți foarte des unul care conține o judecată negativă despre un anume obiect/situație.
Pasul 2: înlocuiți acel cuvânt cu unul cu semnficație pozitiva referitor la acelasi obiect/situatie; procesul de tranziție de la gândirea negativă la cea pozitiva durează în medie 7-10 zile, deci persistați în obiceiul de a înlocui cuvintele negative;
Pasul 3: înlocuiți cuvântul pozitiv cu unul entuziast, exagerat de pozitiv. Veți constata că schimbarea vocabularului prin înlocuirea cuvintelor negative cu cele pozitive va induce o schimbare a felului de a gândi și implicit a dispoziției din ziua respectivă.

2.Funcția conativă – prin care se exercită influența asupra celor din jur ( intervenție promptă, cu formule concise și energice).

3.Funcția referențială– prin care cuvintele desemnează conținutul activității de cunoaștere.

Tulburarile de limbaj cele mai frecvente:

a. Tulburări ale vocii: afonia, disfonia, fonastenia
b. Tulburări de ritm și fluență: tahilalie, bradilalie, balbaiala, logonevroza, aftongie.
c. Tulburări de pronunție: dislalie, rinolalie, dizartria.
d. Tulburări ale limbajului citit-scris: alexie, dislexie, agrafie, disgrafie.
e. Tulburări polimorfe: alalia, afazia
f. Tulburări de dezvoltare: mutism, întârziere în dezvoltarea limbajului.

.