Archives for Gabriel Liiceanu

Pământul nevăzut și netocmit

        ″Citită cu interes peratologic, Facerea este o proiecție a libertății ca voință de limitare. Înaintea Genezei ″duhul lui Dumnezeu se purta peste ape″. Orice act demiurgic începe cu această plutire a s spiritului care-și aproximează fapta, dar pentru a nu rămâne simplă rătăcire, el trebuie să se determine făptuind cu adevărat.  Și cum orice act de demiurgie este o configuratio, o instaurare de limite modelatoare, determinarea divinului se consumă în Geneză sub forma limitelor puse dinăuntru. Vorba lui Platon despre Dumnezeu ca marele geometru se adeverește măcar în sensul peratologiei: Creația este un vast scenariu peratologic animat de voința divină a limitării.

În preajma Creației, duhul lui Dumnezeu se purta peste ape.   imagesApa însă nu este singurul element care premerge Creației. Mai există pământul și întunericul. Pământul, apa și întunericul sunt trei elemente ale indeterminării și ele îi stau Demiurgului în față ca o materie a modelării viitoare. Însă pământul, împreună cu marea, este faptă a Facerii din ziua a treia. De ce atunci pământul apare încă de acum, când Dumnezeu nu face, ci cumpănește doar o faptă viitoare?

Pământul care vine dinaintea genezei este altceva decât pământul creat, așa cum marea este altceva decât apa dinaintea creației. Pământul care stă alături de apă și întuneric ca element al indeterminării este materia nediferențiată în care nu a pătruns limita modelatoare. Textul grec ne spune că el era aoratos și akataskeuastos: ″gol″ și ″netocmit″ în varianta română. Exact tradus, aoratos nu înseamnă însă ″gol″, ci ″nevăzut″, ″ascuns privirii″, și el este așa tocmai pentru că trăiește în conjuncție cu întunericul; e indistinct.″

 

Gabriel Liiceanu, Om și simbol

 

“Must read” summer list by Gabriel Liiceanu

Anunt cules de pe  Libraria Humanitas Cișmigiu  (tot de acolo am preluat și fotografia, ca să fie clar):

liiceanu

 

Pentru ca e vara, pentru ca serile sunt mai lungi, pentru ca e concediu, pentru ca “la mare!”, pentru ca trebuie sa citim, iata care sunt cele 10 carti recomandate de Gabriel Liiceanu:

01.O mie noua sute optzeci si patru. Orwell. Editura Polirom

02. Parfumul. Patrick Suskind. Editura Humanitas Fiction

03. Crase banalitati metafizice. Alexandru Dragomir Editura Humanitas

04. Intelectualii . Paul Johnson. Editura Humanitas

05. Luminile si umbrele sufletului. Petru Cretia. Editura Humanitas

06. Infinitul dinăuntru. Vlad Zografi. Editura Humanitas

07. Lotte la Weimar .Thomas Mann . Editura Rao

08. Timpul ce ni s-a dat. Annie Bentoiu. Editura Humanitas

09. Lumea de ieri. Zweig. Editura Humanitas

10. Elogiu mamei vitrege. Mario Vargas Llosa. Editura Humanitas

 

Câtă dreptate are!

“Într-o firmă, atunci când se produce o eroare, este foarte greu să găsești o persoană care să-și asume responsabilitatea. Este foarte greu să spui «Eu, eu am greșit!». Suntem prea vanitoșbookfest 2 iunie 2013 051i.” – Gabriel Liiceanu

.