Archives for Andrei Plesu

Viața închinată spiritului

″Adeseori, e o greșeală să abordezi spiritul în frontalitatea obsesivă a problematicii sale. E mai eficace accesul indirect, prin practica modestă a unei activități particulare. Nu trebuie să excluzi nimic ″de dragul spiritului″. Dimpotrivă: de dragul spiritului trebuie să asumi totul.

Spiritul e singura realitate îndeajuns de puternică pentru a-și păstra rangul, indiferent de spațiul care îi e rezervat în economia existenței individuale. Cu condiția ca un asemenea spațiu, oricât de mic, să-i fie cu adevărat rezervat.

Viața închinată spiritului e împlinirea zilnică a lotului care îți revine, scrupulul datoriei imediate, al slujirii. Spiritul e contingență asumată: nu ți se cere să lucrezi mereu cu el, în perimetrul lui, ci să-i dedici tot lucrul tău. Legea vieții spirituale a omului căzut este intermitența. Și primul act de onestitate spirituală e aderența calmă la condiția care îți este dată.″

Andrei Pleșu,  Note, stări, zile

Pentru Daniela, cu simpatie….

…. mi-a scris domnul Andrei Plesu nici acum o ora in autograful pe care mi l-a dat la lansarea cartii domniei sale “Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste” in incinta noii librarii Humanitas de pe langa Cismigiu. Care, apropos, si ea s-a lansat cu 2 ore mai devreme.

Lume multa si luminata, l-am vazut pe domnul Patapievici pentru prima data live-  e chiar mai dragutel ca-n poze si se sprijinea modest de-un raft, in picioare – pe domnul Liiceanu, pe domnul care prezinta cartile la protv , nu stiu cum il cheama….. aaaaaaaaaaaa, si cred ca l-am vazut si pe Stefan Liiceanu. Arata super, par negru ca pana corbului si alura exotica. (loooool, era sa scriu erotica:)))))) Nu sunt sigura -sigura ca era el, dar prea semana cu Gabriel Liiceanu sa nu fie baiatul lu’ tata.

Poze meseriase n-am fiindca n-am avut aparatul la mine, ceea ce m-a ofticat, pen’ca am prins o pozitie din care puteam sa dau lovitura, chiar in fata am stat; atat de in fata incat atunci cand domnul Plesu a spus niste chestii la care n-am prea fost atenta,  domnul Liiceanu s-a retras aproape de mine, atat de aproape incat i-am vazut firicelele rosii din albul ochiului. Cred ca nu dormise azi-noapte, poate a stat pe facebook?!

Am niste poze pe telefon, dar inca nu le-am descarcat, da’ nu-i bai, ca erau destui cu aparate pe care scria tot felul de televiziuni, asa ca n-o sa ducem lipsa de imagini pentru posteritate.

Socratica :)

 

.