Conceptul de libertate la Sartre

DSCN2301-150x150Jean-Paul Sartre, filosof francez, reprezentant al existențialismlui,  face o distincție între conceptul empiric, popular de libertate, echivalat cu “facultatea de a obține scopurile alese”- de a obține, cu alte cuvinte, ceea ce ai vrut – și conceptul tehnic și filosofic de libertate: a te determina să vrei ceva prin tine însuți.

Această diferență scoate în evidență faptul că a avea succes într-o acțiune oarecare sau într-un domeniu nu are nicio importanță din punct de vedere al libertății, ci ceea ce contează pentru comprehensiunea ontologică a libertății este numai autonomia alegerii.

Cu toate acestea, Jean-Paul Sartre este de acord cu simțul comun care afirmă că o ființă liberă este cea care-și poate realiza proiectele. Însă el precizează că actul care comportă o realizare a unui proiect trebuie să se impuna ca proiecția unui scop posibil, distingându-se a priori de realizarea acestui scop. Căci, sustine el pe bună dreptate, dacă n-ar exista această distincție, atunci omului i-ar fi suficient să conceapă un lucru pentru ca acesta să se și realizeze, întocmai cum se întâmplă în lumea visului, unde nu există o distincție între ceea ce este numai posibil (dorit) și ceea este real, suprimându-se astfel alegerea. Iar fără alegere nu putem vorbi de libertate.

Social tagging: > > >

Leave a Reply

.